Prioritățiîn Parlament

Forma asociativă reprezintă un instrument de îmbunătățire a poziției fermierilor în lanțul valoric ierarhic. Colaborând în activități de afaceri, fermierii vor putea să-și consolideze poziția de negociere, să cumpere echipamente agricole, tehnologie și alte inputuri agricole la prețuri accesibile, să obțină acces mai ușor la credit și să introducă noi inovații și idei de management.

Măsuri:

• Măsuri de sprijinire a formării asociațiilor agricole. Din experiența proiectelor pilot derulate anterior, este necesară o muncă comunitară inițială pentru a construi asociații funcționale. Reguli corecte, management profesionist – aceste lucruri nu vin de la sine, au nevoie de pregătire pentru investiții și trebuie să se califice pentru fonduri europene

• O măsură investițională dedicată acestor forme comune, după ce reușesc să fie organizate funcțional – cooperative agricole, centre alimentare, etc. Există mai multe forme juridice de asociere, cooperativele fiind cele mai frecvente, iar această măsură acoperă toate formele juridice.

• Elaborarea și implementarea unei strategii de participare activă a marilor companii agricole în susținerea acestui segment, participarea la fonduri de investiții dedicate fermierilor mici și mijlocii prin măsuri precum facilități fiscale, granturi mici și mijlocii pentru utilaje, sere sau solarii, unități de procesare.

Din perspectiva abordării viitoarelor provocări economice, sociale și climatice legate de noua structură a Politicii Agricole Comune, este necesar ca România să consolideze această tendință prin planul său strategic național, inclusiv prin încurajarea sistemelor agricole inteligente, rezistente și diverse, asigurând securitatea alimentară și să permită fermierilor să obțină cât mai multă valoare adăugată din sistemul agroalimentar local.

Măsuri:

• În țară există 24 de asociații sau organizații de producători recunoscute, toate din industria fructelor și legumelor. În plus, există 17 grupuri de producători, care sunt organizații provizorii. Majoritatea organizațiilor de producători recunoscute nu se află sub statutul de cooperativă și au mai puțini membri decât în majoritatea celorlalte țări ale UE.

• În România, aproximativ 30% din suprafețele agricole sunt gestionate în continuare de ferme de subzistență și semi-subzistență, iar restul de 70% sunt administrate de ferme medii și mari cu potențial competitiv, dar doar 7% din țară. exploatare a agriculturii. Astfel, necesitatea de a încuraja asociațiile de fermieri și punerea în comun a terenurilor este evidentă.

• Formarea structurilor agricole ne va permite un nivel superior de dotare tehnică și o orientare a producției cu adevărat durabilă și profitabilă, crescând interesul fermierilor locali pentru absorbția și aprofundarea expertizei științifice necesare îmbunătățirii performanței producției și asumarea riscului de a face investiții semnificative în ferme și capacitățile de procesare/comercializare a produselor primare și finite.

În ciuda potențialului în acest domeniu de activitate, o slăbiciune este lipsa de produse și servicii competitive pentru consumatorii finali. Măsurile următoare intervin în această nevoie într-un mod de rezolvare a problemelor, promovând cooperarea orizontală și verticală între actorii economici din regiune.

Măsuri:

• Stabilirea cooperării între diferite entități pentru promovarea și comercializarea materiei prime și a produselor obținute de fermierii parteneri prin lanțuri scurte de aprovizionare dezvoltate în conformitate cu principiile pieței locale.

• Îmbunătățirea competitivității produselor partenere pe piața locală prin facilitarea dezvoltării lanțurilor scurte de aprovizionare și a piețelor locale pe care le deservesc aceste lanțuri de aprovizionare.

Dezvoltarea brandurilor ro­mâ­neşti atât pe plan local, cât şi pe pieţele externe se traduce printr-un nivel de creştere mai ridicat pentru economie şi printr-un nivel de trai mai bun pentru consumatorii autohtoni.

Măsuri:

• Pe fondul interesului din ce în ce mai mare al consumatorilor români pentru produsele tradiționale românești, și al clasării înalte a produselor ecologice în preferințele consumatorilor,  există posibilitatea de a identifica cât mai exact producătorii de astfel de produse precum și punctul de vânzare, piețe, magazine cu monopol, supermarketuri/hipermarketuri.

• Identificarea producătorilor agricoli tradiționali și distribuția lor spațială depinde de specificul produselor oferite, precum și de sondaje de opinie publică privind piața românească a produselor tradiționale în mediul urban.

• Explorarea tehnicilor de poziționare pe piață, construirea imaginii mărcii, inspirație pentru brandul creat, sublinierea unicitatea și identitatea produsului, pentru a pune bazele unui mecanism profesional social durabil pentru a promova și a spori tradiționalitatea elementelor reprezentative în industria agroalimentară.